Guvernul lansează reforma transportului public. Spînu: „Programul Transport Modern va schimba din temelie domeniul”
Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a prezentat pe 16 februarie o inițiativă de reformare a sectorului transportului public.
Pentru Programul „Transport Modern”, Guvernul analizează inclusiv posibilitatea de oferire a creditelor preferențiale și de reducere a taxelor la importul autobuzelor și microbuzelor noi, informează newsmaker.md.
Acesta a menționat că până acum nu s-ar fi dorit modernizarea sectorului, nu a fost combătut transportul ilicit, nu s-a investit în autobuze noi, nu s-a făcut „ordine” la autogări, nu a fost creat un sistem pentru ca pasagerii să primească bonuri, nu s-a respectat orarul și nu s-au eliminat factorii de corupție și grupurile de interes.
„Programul „Transport Modern” va schimba din temelie domeniul. Este unul curajos, menit să facă regulă și să avem standarde mai înalte pentru aceste servicii. Va sprijini creșterea mobilității și conectivității oamenilor. Una dintre principalele mele preocupări este ca oamenii să beneficieze de transport sigur, iar prețul achitat pentru serviciile de transport să fie corect atât pentru oameni, cât și pentru operatori”, a declarat Spînu.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a mai spus că are așteptarea ca operatorii „să fie gata să crească investițiile” și „să aibă mai mult respect pentru oameni”. Măsurile incluse în Programul „Transport Modern”:
- program național de susținere a transportatorilor pentru reînnoirea parcului auto. Vor fi acordate fonduri și sprijin pentru investiții, subvenții din bugetul public pentru cumpărarea de microbuze și autobuze noi, moderne (credite preferențiale, fond de garantare a creditelor, reducerea de taxe la importul de autobuze și microbuze noi și program de susținere din fonduri europene);
- lansarea unui program național de combatere a transportului ilicit de pasageri, inclusiv a serviciilor de taxi (acțiunea ar urma să înceapă în luna martie);
- digitalizarea și fiscalizarea domeniului, prin implementarea unui sistem de management integrat în transport: e-bilet, e-gps și e-routing;
- modificarea metodologiei de calcul pentru pasageri și serviciile de autogară, liberalizarea prețului pentru anumite rute, în mod special pentru cele de peste 150 km. Transportatorii vor stabili diferențiat tarifele pentru rutele inter-raionale;
- optimizarea rutelor: adaptarea la trafic și nevoile beneficiarilor;
- modificarea Codului transportului rutier: adoptarea unei legislații moderne, consultate temeinic;
- strategia de mobilitate, care să includă toate tipurile de transport și să ofere o foaie de parcurs pe termen lung
„Din calculele noastre, în luna iunie am putea deja anunța pachetul integral de suport pentru reînnoirea parcului auto”, a precizat Spînu.