Fostul deputat Sergiu Sîrbu, reținut în dosarul în care este bănuit de îmbogățire ilicită
Fostul deputat Sergiu Sîrbu a fost reținut în dosarul în care este bănuit de îmbogățire ilicită. Informația a fost cinfirmată pentru tv8.md de purtătoarea de cuvânt a Procuraturii, Mariana Cherpec. În prezent, acesta este audiată la Procuratura Anticorupție.
Averea lui Sergiu Sîrbu a ajuns recent sub lupa celor de la ANI, care au constatat prezența unei diferențe substanțiale, în mărime de peste 1,9 milioane de lei și deținerea nejustificată a acestei sume. Diferența substanțială a fost stabilită pentru anii 2016-2019, pe durata exercitării funcției de demnitate publică, fiind identificată în conturile bancare deținute în instituțiile financiare din țară, care au fost depuși sub formă de numerar.
În explicațiile oferite inspectorului de integritate, fostul deputat a invocat că sursa de proveniență a banilor sunt din veniturile legale ale familiei, indemnizații, diurne de deplasare, dar și din donațiile obținute la evenimente de familie sau alte ajutoare. Subiectul a menționat că pentru aceste donații nu a perfectat acte juridice civile în formă scrisă acesta a menționat că ”această stare de lucruri nu afectează valabilitatea contractului de donație, de vreme ce bunul donat a fost predat donatorului”.Inspectorul de integritate a acceptat doar o parte din argumentele fostului deputat, pe care le-a probat prin acte justificative.
Totodată, doi din ceilalți patru ex – deputați reținuți în urma perchezițiilor de astăzi la 13 foști legislatori, au fost deja audiați. Niciunul nu își recunoaște vina. Alți doi foști parlamentari sunt în continuare audiați.