Președinta Maia Sandu nu intenționează să se întâlnească cu Vladimir Putin în viitorul apropiat: „Depinde de ambele părți”
Președinta Maia Sandu a anunțat că nu intenționează să se întâlnească cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în viitorul apropiat. Șefa statului susține că o asemenea vizită poate avea loc doar când va exista un progres pe anumite domenii, informează agora.md.
„Așa cum am spus și noi, o asemenea vizită își are rostul atunci când avem suficient progres pe un subiect sau două. Dar, deocamdată avem doar intenții bune, dar nu progres. Cred că există o șansă pe subiectul ce ține de lichidarea munițiilor de la Cobasna unde este multă deschidere și pe celelalte probleme”, a declarat Sandu la emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8.
Președinta a accentuat faptul că o întâlnire bilaterală va fi posibilă doar atunci când va exista o intenție din ambele părți.
„Depinde de ambele părți, noi știm care sunt interesele noastre naționale. Eu o să merg și o să am întâlniri cu toți cei cu care pot să rezolv problemele cetățenilor Republicii Moldova”, a precizat Sandu.
Anterior, viceministrul afacerilor externe a Rusiei, Andrei Rudenko, a declarat că pentru ca o întâlnire între președinta R.Moldova și președintele Federației Ruse să aibă loc, nu este necesară îndeplinirea anumitor condiții. Totuși acesta a precizat că Moscova se așteaptă ca autoritățile de la Chișinău să reia dialogul pe marginea dosarului transnistrean în formatul 5+2.