Costiuc și Nedelea, reținuți și bănuiți că au participat la tranzacții fictive în dosarul afacerilor ilegale cu terenuri de la Durlești
Consilierul municipal, Veaceslav Nedelea și liderul Partidului Politic ,,Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, reținuți pentru 72 de ore de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) miercuri dimineață în dosarul afacerilor ilegale cu terenuri de la Durlești, după ce autoritățile au descins cu percheziții la domiciliile acestora, sunt bănuiți că ar fi acționat în interesele unui grup organizat și ar fi participat la tranzacții fictive, în urma cărora zeci de terenuri au intrat în posesia membrilor familiei, rudelor și apropiaților fostului primar de Durlești, iar pentru că ar fi participat la această schemă ar fi fost remunerați financiar. Informațiile au fost furnizate de responsabilii din cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA) care mai menționează că Agenţia pentru recuperarea bunurilor infracţionale (ARBI) a primit delegații pentru identificarea și urmărirea bunurilor figuranților principali din acest dosar, scrie zdg.md.
Potrivit CNA, miercuri dimineață au fost operate percheziții la patru adrese din raza municipiului, iar ca urmare cei doi au fost reținuți pentru 72 de ore.
Între timp, Procuratura Anticorupție anunță că trei persoane au fost reținute în urma perchezițiilor din miercuri dimineață.
Anterior, în același dosar, opt persoane din anturajul familiei fostului primar au fost supuse perchezițiilor domiciliare. Ofițerii CNA au căutat probe privind implicarea celor opt persoane în actele de corupție de la primărie. De la fața locului, au fost ridicate acte despre costul tranzacțiilor, telefoane mobile și alți purtători de informații. În prezent, acestea sunt cercetate în stare de libertate, urmând ca procurorii să stabilească statutul lor procesual, în funcție de probatoriul acumulat.