În accidentul din Georgia nu au fost implicați cetățeni ai R. Moldova

0

Informațiile prezentate de către presa din Georgia și Rusia, potrivit cărora cel puțin trei persoane din Moldova au murit și cinci au fost rănite, nu se adeveresc. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene anunță că, în pofida unor informații vehiculate în presa străină și pe rețelele sociale, în comunicarea cu autoritățile georgiene s-a confirmat că în vehiculul implicat în accident nu se aflau cetățeni ai Republicii Moldova, transmite realitatea.md.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene precizează că responsabilii de la Ambasada Republicii Moldova la Baku, acreditată prin cumul în Georgia, au întreprins demersuri pe lângă autoritățile locale în regim de urgență pentru a obține informații privind cetățenia și identitatea persoanelor afectate.

Reamintim că, în seara zilei de miercuri, 29 decembrie, agenția de presă TASS a publicat un articol în care specifica că cel puțin trei persoane au murit și cinci au fost rănite în urma căderii unui microbuz, care transporta turiști, de pe o stâncă în apropierea lacului de acumulare Zhinvali din Georgia.

Potrivit presei locale, în microbuz se aflau opt persoane. Două au murit pe loc, iar o altă victimă a fost transportată imediat la un spital local. Toți pasagerii erau turiști care au plecat în vacanță în stațiunea de schi Gudauri.

Conform informațiilor prezentate de mass-media georgiană, turiștii erau cetățeni moldoveni.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture