Mai mulți locuitori de pe strada Independenței din orașul Bălți au rămas de dimineață fără apă la robinet. Asta după ce o conductă a furnizorului de apă s-a spart și a inundat acostamentul străzii. Locuitorii din apropiere spun că avaria s-a produs duminică, în jurul orei 17-00 iar angajații Regiei „ Apă- Canal Bălți” au intervenit abia a doua zi aproape de ora miesei. Mai mult ca atât aceștia au adăugat că pentru a face față acestei situații sunt nevoiți să care apa cu găleata de la o fântână care se află la o distanță de 500 de metri de blocurile de locuit .
Angajații Regiei „ Apă -Canal” spun că țeava este veche. Totodată aceștia au precizat că în scurt timp defecțiunea urmează să fie înlăturată.
Reprezentanții furnizorului de apă nu au putut estima, deocamdată, cantitatea de apă scursă.
Comentariile sunt închise