Președintele Maia Sandu va participa la cel de-al șaselea Summit al Parteneriatului Estic

Șefa statului va avea mai multe întrevederi cu șefi de state și de guverne din țările PaE și UE, precum și cu înalți oficiali ai Uniunii Europene.

0

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu,va efectua în zilele de 14-15 decembrie o vizită la Bruxelles. Șefa statului va participa la cel de-al șaselea Summit al Parteneriatului Estic (PaE). Pe durata vizitei sale, sunt planificate mai multe întrevederi cu șefi de state și de guverne din țările PaE și UE, precum și cu înalți oficiali ai Uniunii Europene.

La data 14 decembrie, Președinta Maia Sandu va ține un discurs în deschiderea celei de-a zecea reuniuni a CORLEAP – Conferința autorităților regionale și locale din Parteneriatul Estic, care întrunește primari și lideri locali din regiune și din statele europene. La data de 15 decembrie, șefa statului va participa, alături de omologii săi din alte țări, la Summitul Parteneriatului Estic, unde de asemenea va ține un discurs.

Menționăm că din delegația Republicii Moldova mai fac parte Cristina Gherasimov, Secretar General al Aparatului Președintelui, Nicu Popescu, viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene și Ambasadoarea Daniela Morari, șefa Misiunii Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture