O gumă de mestecat, creată de mai mulți cercetători, ar putea fi noua armă împotriva Covid-19

Un nou studiu a arătat că o gumă de mestecat poate fi eficientă în reducerea transmiterii coronavirusului, oferind o nouă armă pentru stoparea răspândirii bolii.

0

În urma unei colaborării între cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania, Institutul Wistar și Fraunhofer SUA a stabilit că o nouă gumă de mestecat care conține o proteină din plante poate ”prinde” virusul SARS-CoV-2, reducând încărcătura virală în salivă și scăzând transmiterea coronavirusului, transmite heatheuropa.eu.

Potrivit sursei citate descoperirile studiului lor sunt publicate în revista Molecular Therapy și pot ajuta la conceperea unei noi arme eficiente în lupta împotriva pandemiei.

„SARS-CoV-2 se reproduce în glandele salivare și știm că atunci când cineva infectat strănută, tușește sau vorbește o parte din acel virus poate fi ”aruncat” și ajunge la alții. Această gumă oferă o oportunitate de a neutraliza virusul în salivă, oferindu-ne o modalitate simplă de a reduce transmiterea”, a declarat Henry Daniell, liderul studiului de la Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității din Pennsylvania.

În contextul dat potrivit cercetărilor  în urma folosirii gumei de mestecat s-a descoperit că nivelurile de ARN viral au scăzut, fiind aproape nedetectabile.La momentul actual echipa lucrează  pentru a obține permisiunea de a efectua studii clinice pentru a determina dacă guma de mestecat este sigură și eficientă atunci când este folosită de persoane infectate cu virusul  SARS-CoV-2.

Menționăm că deși cercetările sunt încă în fază incipientă, dacă studiile clinice demonstrează că guma este eficientă, aceasta ar putea fi administrată pacienților care nu cunosc dacă au boala sau în cazul controalelor dentare, atunci când măștile sunt îndepărtate, reducând șansele de infectare cu coronavirus.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture