Un avocat și complicele acestuia – reținuți în flagrant pentru trafic de influență

0

Ofiţerii Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) și ai Serviciului protecţie internă şi anticorupţie (SPIA) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în coordonare cu Procuratura Anticorupție (PA), au documentat acţiunile pretins ilegale ale unui avocat și complicele acestuia. Avocatul a pretins de la un cetățean mijloace financiare în sumă de 3 000 EURO.

Bănuitul ar fi susținut că are influență asupra completului de judecată care examinează cauza penală de învinuire a acestuia și ar putea determina persoane cu funcție de demnitate publică să adopte o decizie favorabilă, prin menținerea sentinței emise de instanța de fond.

Ca rezultat al măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală întreprinse, la 08.12.2021, avocatul și intermediarul său au fost reținuți în flagrant delict, în timpul transmiterii primei tranșe din suma pretinsă anterior, și anume 20 000 MDL.

Pe cazul dat a fost iniţiată cauza penală în conformitate cu indicii art. 326 alin.1, (trafic de influență) Cod penal al Republicii Moldova.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture