Ședințele judecăților în dosarul dublului omor de la Hiliuți, însoțite de proteste
Nu-și găsesc liniștea de aproape o lună de zile. Este vorba despre rudele și prietenii tinerilor de 25 și 26 de ani din Bălți, uciși cu cruzime într-o fâșie forestieră din Hiliuți, Fălești, la începutul lunii noiembrie. Aceștia au organizat un alt protest în fața Curții de Apel Bălți, unde astăzi urma să fie analizat recursul înaintat de avocatul unuia dintre suspecți. Apărătorul a cerut magistraților înlocuirea arestului preventiv cu arest la domiciliu. Însă ședința a fost amânată pentru 2 decembrie curent. Menționăm că în prezent, mai există un învinuit, plasat în arest la domiciliu.
,,Noi nu suntem de acord cu o așa decizie. Ne dorim să fie pedepsiți toți. Cu toții au fost prezenți în ziua respectivă, toți să răspundă pentru faptele sale. Cu o astfel de afecțiune ai putut participa la omor, dar să stai în penitenciar nu poți? Este inadmisibil. Vrem un proces de judecată corect”, a spus o femeie.
,,Nu putem dormi nopțile. Iar mama lui Ivan nu are liniște. De aceea vrem dreptate. Să stea închiși”, a mai adăugat o rudă.
Mama lui Ivan, unul din tinerii omorâți cu bestialitate este nedumerită de decizia judecătorului, care a admis o pedeapsă mai blândă pentru unul dintre învinuiți.
Tot astăzi urma să fie examinat recursul procurorului de caz privind înlocuirea arestului la domiciuliu cu arest preventiv în penitenciar. Este vorba despre tânărul de 20 de ani din Sîngerei, plasat în arest la domiciliu, după ce a invocat că ar suferi de miopie. Procurorii consideră ilegală încheierea judecătorului. Și această ședință a fost amânată pentru data de 3 decembrie. Amânarea a fost solicitată de procurorul de caz, care a fost nevoit să participe la examinarea unui demers privind prelungirea măsurii preventive pentru un alt figurant, în dosarul dublului omor de la Hiliuți. Până la moment, poliția a raportat că în dosarul respectiv ar fi implicați 8 figuranți. Reamintim că pe , 4 noiembrie în fășia forestieră din sectorul de vile amplasat în extravilanul satului Hiliuți din raionul Fălești, au fost depistate corpurile neînsuflețite a doi bărbați de 25 și 26 de ani, locuitori ai municipiului Bălți.