Alarmant! Anul trecut, autoritățile au fost sesizate în circa 13 mii de cazuri de violență în familie
Numărul cazurilor de violență în familie a crescut simțitor, în ultimii ani, în special, în perioada pandemiei. Propria casă a devenit cel mai periculos loc pentru multe femei și copii din țară noastră. În anul 2020, autoritățile au fost sesizate în circa 13 mii de cazuri de violență în familie. În medie, câte 35 de cazuri pe zi, transmite Tv8.md.
Numărul acestora este cu peste o mie mai mare decât în anul 2019 și cu aproape 2.000 de cazuri mai multe, decât în 2018. Cel puțin, asta arată datele unui studiu, realizat de PNUD Moldova. Specialiștii spun că de dragul copiilor, în izolare, femeile au suportat forme grave de violență psihologică.
„Venea acasă și începea să mă numească cu cuvinte necenzurate, să mă lovească de la nimica toată.”, declară o victimă.
Ilinca avea 21 de ani, atunci când l-a întâlnit pe Ion. Credea că și-a găsit adevărata iubire și va întemeia o familie frumoasă, așa cum a visat mereu. La scurt timp, a rămas însărcinată, fapt ce, spre mirarea ei, l-a înfuriat pe concubin. Veșnic nemulțumit, bărbatul, cu câțiva ani mai mare decât ea, a început s-o înjure tot mai des și chiar s-o lovească.