Procurorul general interimar a cerut acordul privind percheziționarea și reținerea unei judecătoare din unul din dosarele lui Platon
Sesizarea, transmisă Inspecției Judiciare.
Olesea Țurcan este, potrivit unor surse ale Ziarului de Gardă, judecătoarea în privința căreia procurorul general interimar, Dumitru Robu, a solicitat de la Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) acord pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală – percheziții, reținerea și arestarea. Membrii CSM au admis cererea și au transmis-o Inspecției Judiciare din cadru Consiliului spre examinare, transmite Zdg.md.
„Se transmite sesizarea privind eliberarea acordului urmării penale în Inspecția judiciară. Sesizarea va fi examinată în ședința următoare”, a declarat președintele interimar al CSM, Dorel Musteață.
Magistrata Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, Olesea Țurcan a ajuns în atenția presei, după ce la 6 noiembrie 2020 a emis o decizie judecătorească prin care a fost instituită administrarea specială provizorie, compania de audit „Confidential-Audit” SRL fiind desemnată în calitate de organ executiv unipersonal al „Moldasig” SA, respectiv, cu înlăturarea organelor de conducere statutare ale societății de asigurări în cauză.
În luna decembrie a anului 2020, controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, a dat buzna la ședința CNPF, unde se discuta despre subiectul „Moldasig”. Acesta și-a făcut apariția în sala de ședință, însoțit de pază și s-a lăsat cu îmbrânceli. Deși accesul în instituție nu i-a fost permis, Platon a pășit peste bariera de la intrare, înaintând abuziv, fiind urmat și de cei care îl însoțesc. Cei de la pază au încercat să-i oprească, însă fără succes.
- Platon a fost lipsit de paza de stat, după ce a dat buzna în sediul CNPF. Acesta era păzit de Direcția specializată în protecția martorilor
În cadrul ședinței urmau să fie discutate două probleme legate de „Moldasig” – facilitarea accesului administratorului special al CNPF în conducerea companiei de asigurări și acordarea specimenelor semnăturilor bancare pentru acesta ca să fie efectuate plățile în cadrul asigurării Cartea Verde.
Platon ar fi solicitat atunci să fie urgentate avizele CNPF cu privire la administratorii Moldasig. Însă, potrivit legii, instituția are la dispoziție 30 de zile pentru a face acest lucru. Prin urmare, în cadrul ședinței nu ar fi fost găsit un compromis.
În februarie 2021, Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a constatat că judecătoarea Olesea Țurcan ar fi comis abateri disciplinare în dosarul companiei de asigurări Moldasig.
Ulterior, în iulie 2021, Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) anunța că pachetul majoritar de acțiuni al „Moldasig” SA a revenit în gestiunea statului, după ce Curtea de Apel Chișinău a dat câștig de cauză vineri, 16 iulie, Comisiei împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, potrivit căreia, atribuțiile organelor de conducere și pachetul majoritar (75 la sută) al „Moldasig” SA – gestionate de către stat (în persoana CNPF) – au fost transmise în administrare specială provizorie unor companii private.
Menționăm faptul că Olesea Țurcan activează în sistemul judecătoresc din 2015. În iulie 2015, Consiliul Superior al Magistraturii a propus Preşedintelui Republicii Moldova numirea magistratei Olesea Țurcan în funcţia de judecătoare la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, pe un termen de 5 ani. În martie 2021, Țurcan a fost suspendată din funcția de magistrată la Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani, pentru perioada aflării în concediu de îngrijire a copilului până la atingerea vârstei de 3 ani, până la 15 ianuarie 2024, inclusiv.