Lot de dezinfectanți în valoare de 50.000 de euro din partea Ambasadei Germaniei
Donația a fost procurată în temeiul proiectului ”Achiziționarea dezinfectanților pentru personalul medical din cadrul IMSP CNAMUP în perioada Pandemiei COVID-19”.
IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a beneficiat de o donație din partea Ambasadei Republicii Federale Germane la Chișinău la data de 10 noiembrie curent. Donația în valoare totală de 50.000 euro a fost procurată în temeiul proiectului ,,Achiziționarea dezinfectanților pentru personalul medical din cadrul IMSP CNAMUP în perioada Pandemiei COVID-19”, se arată în comunicatul emis de CNAMUP.
Datorită fondurilor Grantului oferit a fost posibilă achiziționarea unei cantități substanțiale de soluții dezinfectante (6 tipuri de dezinfectanți în cantitate totală de circa 12 tone, precum și 243000 șervețele dezinfectante). Mai mult ca atât în contextul epidemiologic actual, acțiunea de caritate este binevenită întru susținerea asigurării protecției personalului medical din prima linie, implicat în acordarea asistenței medicale urgente la etapa de prespital și transportarea asistată a pacienților.
În contextul dat Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Germaniei în Republica Moldova, Excelența Sa Angela GANNINGER a spus că acest lot va suplini stocurile de dezinfectante necesare Instituției în prevenirea răspândirii virusului COVID-19 şi va fi repartizat tuturor echipelor de asistenţă medicală urgentă din ţară. Angajaţii din domeniul asistenţei medicale urgente se află în prima linie în pandemia COVID-19 şi merită tot suportul nostru.
Secretarul de Stat al Ministerului Sănătății, doamna Zinaida BEZVERHNI a adus mulțumiri cordiale Ambasadei Republicii Federale Germane, menționând importanța suportului continuu în implementarea activităților de răspuns la pandemia COVID-19.
Directorul IMSP CNAMUP, Boris GOLOVIN a adus cuvinte de recunoștință din partea întregului colectiv pentru acest efost dedicat în inițierea și derularea cu succes a proiectului extrem de valoros și oportun pentru Serviciul AMUP. Direc torul a mai evidențiat importanța angajamentului nobil al Ambasadei Germaniei, care reprezintă un gest de solidaritate în lupta cu Pandemia COVID-19. Contribuirea la securitatea epidemiologică a echipelor de asistență medicală urgentă va fi în toate localitățile țării, fără excepție.