Cum a avut loc dublul omor de la Fălești? Poliția: Atât victimile cât și suspecții sunt cu antecedente penale

0

Cei 4 tineri din Chișcăreni și Mărăndeni, care au săvârșit dublul omor din Hiliuți sunt cu multiple antecedente penale. Aceștia au vârstele cuprinse între 21 și 26 de ani. Acum o săptămână, victimile au câștigat circa 3000 de euro de la cei 4 vizați mai sus. Însă aceștea ar fi trișat. Marți, suspecții ar fi ademenit victimile, sub pretextul de a-și lua revanșa în cărți. Potrivit poliției jocul așa și nu a avut loc. Tinerii de 25 și 26 de ani din Bălți au fost imobilizați, după care au fost târâți în fâșia forestieră. Loviturile au fost aplicate în regiunea capului cu o rangă de metal.

Potrivit poliției atât victimile, cât și suspecții aveau multiple antecedente penale.

Unul dintre cei uciși, anterior a fost implicat cu alți indivizi într-o serie de tâlhării în raioanele de Nord al R.Moldova, dintre care atacul soldat cu decesul unei femei de 74 de ani, din Bolboci Soroca, pe care au bătut-o și legat-o cu o pereche de colanți de un calorifer. Informațiile au fost confirmate de sursele anchetei pentru canalul de telegram Ungureanu 112. Acesta a stat un an în pușcărie, dar a fost elibera.

Tinerii de 25 și 26 de ani din Bălți ar mai fi jucat în cărți cu grupul de tineri reținuți. Acum o săptămână între aceștia a izbucnit un conflict din cauza jocului, însă acesta a fost rezolvat. Marți, tinerii din Bălți au fost invitați la un nou joc. De atunci aceștia au dispărut.

Dublul omor de la Fălești ar fi fost săvârșit de un grup de tineri originari din raioanele Sîngerei și Fălești. 2 ar fi originari din satul Chișcăreni, iar 2 din Mărăndeni. Cei 4 ar avea vârstele curpinse între 20 și 30 de ani. Suspecții au fost reținuți noaptea trecută de către INI și mascații Fulger. Iurie Podarilov, șeful IGP a declarat că reținuții ar avea antecedente penale.

Cei doi ar fi fost omorâți cu bestialitate din cauza jocurilor de cărți. Aceștia au fost uciși în bătaie, cu deosebită cruzime, și lăsați să zacă la sol, într-o fâșie forestieră. Mâinile unuia dintre ei au fost legate la spate cu o centură de piciorul drept, iar cadavrul celui de-al doilea tânăr zăcea în proximitate pe jumătate dezbrăcat. Ambii sunt cu capurile însângerate.

Reamintim că ieri, 4 noiembrie în jurul orei 13:50 în fășia forestieră din sectorul de vile amplasat în extravilanul satului Hiliuți din raionul Fălești, au fost depistate corpurile neînsuflețite a doi bărbați de 25 și 26 de ani, locuitori ai municipiului Bălți.

 

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală pentru omor, în cadrul căreia urmează a fi efectuate acțiuni de urmărire penală, dar și măsuri speciale de investigație pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture