Video// Polițiștii au efectuat percheziții la 4 centre medicale din raionul Fălești

Oamenii legii vin să atenționeze oamenii că  vaccinarea fictivă denaturează starea reală a situației epidemiologice, astfel, fiind mai dificilă  întreprinderea acțiunilor de combatere a COVID-19.

0

La data de 2 noiembrie Ofițerii Direcției investigații „Nord” a Inspectoratului Național de Investigații, cu suportul colegilor de la  Inspectoratul de Poliție  Fălești, sub conducerea Procuraturii raionului Fălești, au  efectuat  percheziții la 4 centre medicale din Mărăndeni (Răuțel, Hiliuți, Pîrlița).  Acțiunile au avut loc  într-o cauză penală  pornită privind confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false. Astfel în speță,  cauza penală a fost inițiată ca  urmare a  depistării certificatelor de vaccinare fictive (eliberate în lipsa persoanei care s-ar fi vaccinat), se arată într-un comunicat emis de Poliția Republicii Moldova.

«În contextul dat oamenii legii  au  ridicat  320 certificate de vaccinare COVID – 19,  34 de  copii a buletinelor de identitate ce aparțin diferitor persoane, 12 registre de evidentă a persoanelor vaccinate,  625 de blanchete cu acord de vaccinare,  3 certificate de vaccinare (fără a se vaccina persoanele de facto), înscrisuri de ciornă cu date de identitate (nume, prenume, cod personal, data, luna, anul nașterii), informație în format electronic a persoanelor care  s-au vaccinat  împotriva virusului COVID – 19», se arată în comunicat.

Mai mult ca atât la unul dintre  angajații tehnici ai Centrului,  au fost depistate 5 confirmări de vaccinare COVID – 19, care urmau a fi transmise medicului din cadrul Centrului medical. În continuare se întreprind acțiuni pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, precum și verificarea veridicității tuturor documentelor. 

Menționăm faptul că conform legislației în vigoare persoanele implicate în asemenea infracțiuni   se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 32 500 sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

Oamenii legii vin să atenționeze oamenii că  vaccinarea fictivă denaturează starea reală a situației epidemiologice, astfel, fiind mai dificilă  întreprinderea acțiunilor de combatere a COVID-19.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture