Video// Un bărbat de 30 de ani, riscă 4 ani de închisoare pentru săvârșirea unui furt

Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă amendă de la 32 500 la 67 500 de lei,   sau  muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau  închisoare de până la 4 ani.

0

Un bărbat de 30 de ani din Comrat riscă până la 4 ani de închisoare fiind suspectat de furt. La sfârșitul lunii octombrie, polițiștii din Fălești au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie din orașul Fălești a fost victima unei infracțiuni de furt din locuință.

Femeia  a  declarat polițiștilor că  persoane necunoscute ar fi pătruns în locuința acesteia de unde au sustras  bijuterii din aur, iar din garaj  o armă de vânătoare, deținută legal.

« Aceasta a mai menționat că nu s-a aflat la domiciliu toată ziua, iar când  s-a întors acasă,  a depistat geamul deteriorat, lipsa bijuteriilor și ușa de la safeu era descuiată, iar  arma lipsea. Tot ea a spus că cheile de la safeu erau păstrate în  cutia cu bijuterii.  Suma prejudiciului se ridică la 37 mii de lei », se arată în comunicatul emis de Poliția Republicii Moldova.

Menționăm faptul că ca urmare a acțiunilor comune întreprinse de ofițerii Direcției investigații „Nord”  a Inspectoratului Național de Investigații și a polițiștilor din Fălești, suspectul a fost reținut.

Astfel bărbatul a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă amendă de la 32 500 la 67 500 de lei  sau  muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau  închisoare de până la 4 ani.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture