Astăzi se împlinesc 29 de ani fără Ion și Doina Aldea-Teodorovici. Două inimi care au bătut în acelaşi ritm
Două inimi gemene - Doina şi Ion Aldea-Teodorovici. Au ars în acelaşi foc sacru pentru tot ce este frumos şi pentru acelaşi ideal naţional.
Astăzi se împlinesc 29 de ani de la trecerea în eternitatea a artiștilor Doina și Ion Aldea-Teodorovici. Aceștia și-au pierdut viața în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, într-un cumplit accident de mașină suspect, în timp ce reveneau de la București la Chișinau.
Reaminim faptul că în noaptea de 29 spre 30 octombrie a anului 1992, în jurul orei 2.30, cu o mașină de marca Opel 0905 MBC, condus de cetățeanul ucrainean Alexandr Chakaunov. Mașina în care se deplasau artiștii Ion și Doina Aldea-Teodorovici spre Chișinău a intrat într-un copac în apropiere de localitatea Coșereni, la 49 de kilometri de București, România. În înteriorul mașinii pe lângă Ion și Doina Aldea-Teodorovici, se mai aflau încă 2 persoane. Șoferul și însoțitorul au scăpat fără nici o zgârietură în timp ce Ion și Doina, aflați pe bancheta din spate, au fost cuprinși și striviți între greutatea mașinii și copacii de pe marginea drumului. Decesul celor doi a fost percepută la data respectivă ca o tragedie națională.
Ion Aldea Teodorovici cântăreț și compozitor din Republica Moldova a cântat în duet cu soția sa, Doina, fiind lansați la o seară de creație a marelui poet Grigore Vieru. Ion Aldea Teodorovici a activat la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. În 1987 i s-a conferit titlul onorific de Artist Emerit al Republicii Moldova. A optat pentru revenirea la limba română și grafia latină. Soții Ion și Doina Aldea Teodorovici au fost primii în Moldova anilor 90 care au cântat despre limba română și Eminescu.
Ion Aldea Teodorovici cântăreț și compozitor din Republica Moldova acesta a cântat în duet cu soția sa, Doina.Artiștii au fost lansați pentru prima dată la o seară de creație a marelui poet al neamului nostru Grigore Vieru. Ion Aldea Teodorovici a fost profesor la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. În 1987 i s-a conferit titlul onorific de Artist Emerit al Republicii Moldova. A optat pentru revenirea la limba română și grafia latină. Anume ei au fost primii care cântat despre limba română și Eminescu în Moldova în anii 90. În anul 1991 la data de 27 august Ion și Doina Aldea-Teodorovici au cântat pentru Suveranitate și Independență la Marea Adunare Națională.