Nuntă fără mire în România: Bărbatul era infectat, iar soacra a leșinat

0

Un cuplu din Botoșani, România, a avut parte de o nuntă atipică. Mirele a fost confirmat pozitiv la COVID chiar în ziua nunții și nu a putut intra în restaurant, scrie Monitorul de Botoșani. Astfel că petrecerea a avut loc fără el.

Cei doi miri din Botoșani nu erau vaccinați împotriva COVID-19 și au fost nevoiți să se testeze înainte de marele eveniment. Testul a venit după 72 de ore, iar rezultatul pentru mire a fost pozitiv,  Publika.md.

„Au primit mesaj pe telefoanele mobile. Mireasa, test negativ, mirele, pozitiv. Au fost minute întregi de tăcere şi au rămas şocaţi. Au sunat la laborator să verifice încă o dată, dar testul a ieşit pozitiv pentru el. 

Ei ca ei, dar mama mirelui era la coafor când a primit vestea. Pur şi simplu i s-a făcut rău şi a leşinat în scaunul în care se afla”, a povestit o apropiată a cuplului.

Cei doi au decis să nu anuleze nunta, însă mirele nu a putut participa la petrecere. Dansul mirilor a fost între mireasă şi tatăl ei, care a trebuit să îşi substituie ginerele.

Este doar un alt exemplu despre câte probleme poate crea, pe lângă cele de sănătate, refuzul vaccinării”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani pentru sursa citată.

Potrivit datelor transmise miercuri de autorități, rata de incidență la nivelul județului Botoșani este de 4,73 la mia de locuitori.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture