Video// Președintele Federal neagă informația despre suspendarea regimului lebiralizat de vize pentru moldoveni
Rugat să comenteze informația apărută în presă, conform căreia: ,,Germania, Italia și Belgia discută declanșarea mecanismului de suspendare a regimului liberalizat de vize a Republicii Moldova, președintele Germaniei a asigurat că informația este falsă.
Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier se află în aceste zile la Chișinău. În perioada 29-30 septembrie acesta efectuează o vizită în Republica Moldova la invitația președintelui Maia Sandu. Președintele Germaniei afost întâmpinat cu onoruri militare la Președinția Republicii Moldova.
Ulterior, Președintele Federal a participat la o serie de întrevederi cu șefa statului și cu membrii delegațiilor. Tot astăzi Steinmeier a avut o întâlnire cu Prim-ministrul Natalia Gavrilița și cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu. Cei doi președinți au susținut o conferință de presă, în cadrul căreia, jurnaliștii au putut oferi întrebări. Astfel președintele Germaniei a fost rugat să comenteze informația apărută în presă, conform căreia: ,,Germania, Italia și Belgia discută declanșarea mecanismului de suspendare a regimului liberalizat de vize a Republicii Moldova, din cauza umărului considerabil de cereri de azil nefondate. Acesta a asigurat că informația este falsă.
În cadrul unei conferințe de presă, Maia Sandu a menționat că Germania este unul dintre partenerii comerciali principali ai țării noastre. Investițiile germane oferă mii de locuri de muncă în peste 400 de întreprinderi din industrie și agricultură.
Președintele Federal va avea o discuție cu un grup de primari din satele și orașele unde au fost implementate proiecte sprijinite de Guvernul German. Pe finalul vizitei, cei doi președinți vor sădi câte un arbore la Grădina Botanică din Chișinău. Donațiile medicale și sanitare germane se ridică la mai bine de 11 milioane de euro.
Comentariile sunt închise