Video// La Bălți a fost deschis primul centru cultural pentru minoritățile etnice din oraș și din România

Uniți prin cultură! Cel puțin 60 de copii care aparțin minorităților etnice din Botoșani și Bălți, scriitori, meșteri populari, artiști, oameni de cultură vor avea posibilitatea să interacționeze între ei și să se cunoască mai bine.

Acest lucru este posibil datorită Centrului Cultural Transfrontalier Multietnic, inaugurat astăzi în incinta Bibliotecii Municipale ,,Eugen Coșeriu” din Bălți. Centrul este dotat cu mobilier funcțional și atractiv, cărți, un computer, șase laptop-uri, șase ebook reader-e, un proiector, un ecran, o imprimantă color, o cameră digitală.

 

În cadrul Centrului vor fi organizate ateliere de lucru pentru a scoate în evidență minoritățile etnice, sesiuni de informare, lecturi, vizionări de filme despre etniile participante la proiect, recitaluri de poezii ale autorilor aparținând minorităților etnice.

Maria Loris:,, Se dorea crearea unui loc special, unde reprezentanții minorităților etnice se vor simți liber și comod. Sperăm să ne întâlnim aici cât mai curând.

Unul din scopurile principale ale proiectului este oferirea unor condiții bune minorităților etnice să se cunoască și să lucreze împreună. Valoarea totală a proiectului este de 90.379 euro, contribuția UE fiind de 81.211euro adică 89,50% din costul total.

Ludmila Ouș: ,, Proiectul este depus în parteneriat de către Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani și Direcția Cultură a Primăriei Bălți.Bugetul Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani este de 50284 Euro, contribuția proprie a Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani este de 5.816 euro (6,41%). Bugetul Direcției Cultură Primăria Bălți este de 40455 Euro. Contribuția Direcției Cultură Primăria Bălți este de 3.712 euro (4,09%).”

În municipiul Bălți locuiesc reprezentanți a cel puțin 50 de etnii. În cadrul primăriei sunt înregistrate 14 organizații etno-culturale. Anual în luna septembrie, în R.Moldova este organizat Festivalul etniilor „Unitate prin diversitate”.

 

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture