Încheierea este irevocabilă, transmite Știri.md.
Totodată, aceștia au menținut încheierea Curții de Apel Cahul din 25.07.2019 privind înlocuirea măsurii preventive – liberarea provizorie sub control judiciar, aplicată faţă de inculpatul Şor Ilan, cu măsura preventivă – arestul preventiv și anunțarea în
căutare a inculpatului; b) încheierile instanței, prin care au fost admise demersurile părților de anexare a materialelor scrise.
În prezent, Ilan Șor este anunțat în căutare internațională, după ce a fugit din Republica Moldova în iunie 2019, când democrații au pierdut guvernarea.
Dosarul lui Ilan Șor s-a aflat pe rol la Curtea de Apel Cahul din septembrie 2018, iar de atunci au fost amânate zeci de ședințe de judecată.
Comentariile sunt închise