„Vreau ca anul școlar să înceapă cu prezență fizică și să rămână cu prezență fizică”, a declarat premierul Florin Cîțu, în cadrul unei conferințe de presă, vineri, 20 august, scrie zdg.md.
Potrivit Ministerului Educației, cursurile anului şcolar 2021 – 2022 vor începe pe 13 septembrie curent.
„Oricum copiii circulă. Este de preferat să fie într-un mediu controlat, decât să circule în medii necontrolate, în plus nu vor fi pierderi educaționale”, a menționat la rândul său ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
„Am agreat, sub rezerva validării la nivel CNSU că vom ţine şcolile deschise până la pragul de 6 la mie, peste pragul de 6 la mie sigur că apar o serie de condiţii. Aceste condiţii nu vor dezavantaja persoanele vaccinate, fie că vorbim de elevi cu vârsta de peste 12 ani, fie că vorbim de cadre didactice, dar vor pune în evidenţă beneficii pentru elevii şi profesorii care sunt vaccinaţi”.
Accesul nediscriminatoriu în școli va fi până la pragul de 6 la mie, susține Cîmpeanu.
Peste pragul de 6 la mie pentu acei colegi profesori care au avut posibilitatea să se vaccineze și nu s-au vaccinat, precum și pentru acei profesori care nu au trecut prin boală va trebui să nu mai oferim avantajul posibilității de predare fizică. Mă refer la cei care au posibilitatea să se vaccineze și nu s-au vaccinat, nici n-au trecut prin boală și nici nu prezintă test regulat la fiecare 72 de ore. Până la coborârea ratei de infectare sub 6 la mie să se odihnească puțin.
Autoritățile susțin că purtarea măștii în instituții va fi obligatorie în continuare pentru copiii de peste 6 ani, în schimb purtarea măștii în spații deschise nu va obligatorie.
Foto: zdg.md.
Comentariile sunt închise