Din 1 septembrie, elevii din Capitală s-ar putea întoarce cu prezență fizică la școală

Din 1 septembrie, elevii din Capitală s-ar putea întoarce la ore cu prezența fizică. Despre asta a anunțat primarul Capitalei, Ion Ceban, la ședința operativă de astăzi a Primăriei, scrie tv8.md.

„Din 1 septembrie, cel mai probabil, ne întoarcem obișnuit la școală. Asta îmi doresc eu, asta își doresc copiii. Trebuie împreună să depunem maxim efort în acest sens”, a menționat Ion Ceban.

De asemenea, Ion Ceban a mai precizat că „se vrea întoarcerea grădinițelor la un program obișnuit, nu pe ore”. Astfel, toți părinții ar urma să aibă posibilitatea de a merge la muncă conform programului obișnuit.

Potrivit ultimelor informații, în prezent, rata imunizării cadrelor didactice din școlile și grădinițele din Capitală este de circa 60 %. Autoritățile dau asigurări că până la începutul noului an școlar, se vor întreprinde acțiuni pentru ca în majoritatea instituțiilor de învățământ din mun. Chișinău să se ajungă la o rată de vaccinare de cel puțin 75%.

Foto: tv8.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture