Persoanele care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl ar urma să primească alocații mai mari

Persoanele care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl, cu dizabilitaţi severe, ar urma să primească de la 1 septembrie alocații pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere în valoare de 950 lei și nu de 500 lei, așa cum este acum. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat de Guvern joi, 12 august, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri, scrie zdg.md.

Potrivit ministrului muncii și protecției sociale, Marcel Spătari, alocația lunară pentu persoanele respective va constitui de la 500 lei la 80% din cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă, stabilit anual de Guvern.

„Proiectul prevede majorarea cuantumului alocației lunare pentru îngrijire, însoțire și supraveghere a acestor persoane de la 500 de lei cât este acum până la 80% din cuantumul pensiei minime pentru limita de vârstă, adică până la 950 de lei și 44 de bani, adică o creștere cu 450 de lei și 44 de bani. De asemenea, excluderea condiției de a nu fi beneficiar al serviciului de îngrijire socială la domiciliu pentru acordarea dreptului la alocația lunară pentru îngrijire, însoțire și supraveghere pentru categoriile vizate, astfel fiind reglementate condiții egale la acordarea dreptului la prestația menționată pentru toate categoriile de beneficiari”, a declarat Spătari în cadrul ședinței Guvernului.

Pentru implementarea proiectului ar fi necesari suplimentar aproximativ 31 500 lei din bugetul de stat pentru patru luni ale anului 2021.

Proiectul de hotărâre a fost avizat de către Ministerul Finanțelor și ar urma să intre în vigoare de la 1 septembrie 2021.

Pe 15 mai, curent, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a promulgat Legea pentru modificarea articolului 9 din Legea nr. 909, anul 1992, privind protecția socială a cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl.

Proiectul de lege prevede majorarea alocației lunare pentru îngrijire, însoțire și supravegherea participanților la lichidarea avariei de la Cernobîl, cu dizabilitaţi severe, de la 500 lei la 80% din cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă, stabilit anual de Guvern.

Foto: zdg.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture