Un activist belarus a fost găsit spânzurat într-un parc din Kiev

Un activist belarus, pe nume Vitali Șișov, a fost găsit spânzurat într-un parc din Kiev, după ce a fost dat dispărut în urmă cu o zi. Incidentul are loc în contextul în care cu o zi înainte, atleta Kristina Timonovskaia, a fost răpită și forțată să se întoarcă în țară, reușind în cele din urmă să obțină protecția autorităților japoneze, scrie agora.md.

Potrivit poliției, a fost deschis un dosar penal pentru crimă, fiind investigate, inclusiv aspectele ce țin de o posibilă mascare a crimei drept sinucidere. Cu o zi înainte, Vitali Șișov, a fost raportat ca fiind dispărut de către partenera sa.

„Cetățeanul Vitali Șișov, care a dispărut ieri în Kiev, a fost găsit spânzurat, azi, în unul dintre parcurile din Kiev, nu departe de locuința sa”, se arată într-un comunicat al Poliției ucrainene. De precizat că în ultima perioadă, Ucraina, Polonia și Lituania au devenit zone de refugiu importante pentru belarușii care fug de represiunea brutală inițiată de regimul Lukașenko împotriva opozanților și disidenților, după manifestațiile imense care au avut loc anul trecut, pe fondul controverselor legate de fraudarea alegerilor prezidențiale din 9 august 2020.

Vitali Șișov era cunoscut pentru faptul că se afla la conducerea grupului BDU care îi ajută pe concetățeni să își găsească un loc de trai, un post de muncă și servicii de protecție juridică în Ucraina, conform site-ului organizației. De altfel, reprezentanții organizației au anunțat luni, 2 august, că nu pot da de Șișov, ultima dată acesta fiind văzut în jurul orei locale 9:00.

Organizația pentru drepturile omului Viasna a scris pe Telegram că, potrivit prietenilor lui Șișov, acesta ar fi fost urmărit de „străini” în timp ce făcea jogging. De altfel, acest caz vine la o zi după ce o atletă belarusă a fost la un pas de a fi adusă înapoi în țară după ce a fost obligată să se retragă de la Jocurile Olimpice, dar care a intrat sub protecția Poliției japoneze și a primit o viză umanitară în Polonia.

Foto: agora.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture