Băiatul de 15 ani, care s-ar fi înecat la Dubăsari, de negăsit

Băiatul de 15 ani,  care s-ar fi înecat joi în râul Nistru, în apropiere de localitatea Ustia, raionul Dubăsari, este de negăsit. În dimineața zilei de vineri salvatorii au reluat căutările, echipele de scafandri lucrând chiar și la adâncimea de 12 metri. La fața locului a ajuns și o echipă de salvatori, care acordă asistență rudelor, transmite tv8.md.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), lucrările de căutare au început la ora 07:00 în preajma localității Ustia, fiind desfășurate atât la sol, cât și pe cale subacvatică.

„În continuare, specialiștii vor verifica toate porțiunile de relief ale malului, iar pe parcursul zilei de azi, scafandrierii vor continua lucrările de căutare subacvatică în apropierea barajului hidrocentralei Dubăsari, precum și în direcția orașului Vadul lui Vodă folosind scanerul sonor acustic performant”, se arată într-un comunicat al IGSU.

În misiunea de căutare a minorului dispărut sunt implicate 27 de persoane printre care angajații IGSU, Inspectoratului Poliției Dubăsari și reprezentanții Agenției Navale.

Lucrările de căutare au fost suspendate pe parcursul nopții, după ce echipele de scufundări subacvatice au lucrat pe parcursul zilei de 29 iulie, însă fără rezultat.

Amintim că tragedia a avut loc în noaptea de miercuri spre joi. Oamenii legii au fost alertați de o femeie care, după miezul nopții, a comunicat că în preajma „Hidrocentralei Dubăsari” posibil să se fi înecat o persoană.

Polițiștii au stabilit că, un bărbat, în vârstă de 48 de ani, originar din Anenii-Noi, dorind să organizeze o deplasarea turistică pe râul Nistru, a urcat pe o punte confecționată artizanal din opt camere cu aer, cu o suprafață lemnoasă, împreună cu alți patru bărbați și doi minori.

În timp ce se deplasau pe râu în preajma porților de evacuare a apei a „Hidrocentralei” puntea artizanală nu a rezistat presiunii puternice și a fost deformată complet, iar persoanele au fost direcționate sub apă în direcția de scurgere a râului. La mal au ieșit doar șase persoane, unul dintre minori fiind de negăsit.

Foto: tv8.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture