Biroul permanent al parlamentului de legislatura a XI-a va avea 12 membri, dintre care trei din oficiu. Hotărârea privind componența acestuia a fost aprobată cu votul a 64 de deputați, scrie Newsmaker.md.
Astfel, din partea Partidului Acțiune și Solidaritate au fost aleși Olesea Stamate, Liliana Nicolaescu-Onofrei, Doina Gherman, Veronica Roșca, Vladimir Bolea și Dan Perciun.
Din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au fost aleși Vasile Bolea și Corneliu Furculiță.
Din partea Partidului „ȘOR” a fost ales Denis Ulanov.
Menționăm că Igor Grosu a fost ales în funcția de președinte al parlamentului de legislatura a XI-a. În calitate de vicepreședinți au fost aleși Vlad Batrîncea și Mihai Popșoi.
Biroul permanent al parlamentului este organul de lucru al acestuia şi se formează, ţinându-se seama de reprezentarea proporţională a fracţiunilor în parlament. Din el fac parte, din oficiu, preşedintele parlamentului şi vicepreşedinţii.
Foto: Newsmaker.md.
Comentariile sunt închise