/VIDEO/ 500 de pastile psihotrope, primite într-un colet din Franța. Cinci persoane, reținute pentru trafic de droguri

Cinci membri a două grupări criminale au fost reținuți pentru trafic de droguri, informează oamenii legii. Urmare a tuturor acțiunilor desfășurate, poliția a ridicat 1140 de pastile psihotrope, valoarea lor fiind estimată la aproximativ 900.000 de lei, transmite tv8.md.

Potrivit oamenilor legii, acțiunile de urmărire penală au fost desfășurate în cadrul a trei cauze penale, iar cele cinci persoane reținute au fost plasate în arest preventiv pe un termen de 30 zile.

În luna iunie ofițerii de investigație au reținut un bărbat, în vârstă de 39 de ani, originar din raionul Hîncești, care a ridicat un colet expediat din Franța prin intermediului unui microbuz de rută, iar ca urmare a perchezițiilor efectuate au fost depistate și ridicate 500 de comprimate cu denumirea comercială „Subutex”, pastile cu efect psihotrop.

Totodată, a fost identificat un alt bărbat în vârstă de 39 de ani, domiciliat în municipiul Chișinău, responsabil de ridicarea coletelor în care erau camuflate drogurile, și transmiterea acestora persoanelor responsabile de comercializare. Astfel, în cadrul percheziției efectuate au fost depistate și ridicate 280 de pastile „Subutex” și „Deazipex”, precum și mai multe doze de marijuană.

Ulterior, au fost reținute încă trei persoane, două femei și un bărbat, care aveau rolul de a comercializa drogurile consumatorilor, iar ca urmare a perchezițiilor efectuate au fost depistate și ridicate 360 de pastile psihotrope, precum și bani care se presupune a fi obținuți din comercializarea acestora.

Potrivit legii penale, pentru faptele comise, persoanele vinovate riscă închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani pentru „circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare” și „contrabandă”.

Foto: tv8.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture