Maia Sandu, întrevedere cu ambasadorul Elveției în R.Moldova: Odată cu învestirea noului Guvern vom putea spori cooperarea bilaterală

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut în această dimineață o întrevedere cu Ambasadorul Confederației Elvețiene în țara noastră, ES Claude Wild, și cu șefa Biroului de cooperare al Elveției la Chișinău, Caroline Tissot. În cadrul discuției, șefa statului a mulțumit pentru parteneriatul de durată dintre țările noastre, Elveția fiind, de peste 20 de ani, unul dintre principalii parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova, scrie deschide.md.

Printre priorități am discutat necesitatea de a semna un Acord de protecție socială, sporirea volumului schimburilor comerciale, lansarea unor parteneriate dintre autoritățile publice locale și posibilitatea recunoașterii certificatelor de vaccinare anti Covid-19, emise de Republica Moldova. Mi-am exprimat speranța că, odată cu învestirea noului Guvern, vom putea spori cooperarea bilaterală, iar Moldova va rămâne o prioritate pentru programele elvețiene de dezvoltare”, a spus Președinta Maia Sandu.

De asemenea, în cadrul întrevederii s-a discutat despre proiectele realizate de Elveția în domeniul dezvoltării regionale în Republica Moldova, al creării locurilor de muncă sau al sănătății, care sunt extrem de utile pentru cetățeni.

Foto: deschide.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture