La nivel mondial, bilanţul deceselor asociate COVID-19 a depăşit pragul de patru milioane

Peste patru milioane de persoane au murit după ce au contractat noul coronavirus la nivel mondial de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, potrivit unui bilanţ actualizat publicat miercuri de Universitatea Johns Hopkins, scrie agora.md.

Noul prag arată că numărul deceselor înregistrate asociate COVID-19 a crescut de la trei la patru milioane în mai puţin de trei luni.

Circa 185 de milioane de infectări confirmate cu noul coronavirus au fost înregistrate la nivel mondial, potrivit datelor publicate.

Cu toate acestea, experţii consideră că există un număr mult mai mare de cazuri de COVID-19 şi decese neînregistrate la nivel global.

Site-ul Universităţii Johns Hopkins este actualizat periodic şi, prin urmare, prezintă cifre mai mari decât Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

În unele cazuri, cifrele au fost revizuite ulterior în scădere.

Statele Unite au înregistrat cel mai mare număr de decese asociate COVID-19, în jur de 605.000, la o populaţie de circa 330 de milioane de locuitori.

Brazilia se află pe locul al doilea, cu 525.000 de decese, iar India a înregistrat aproximativ 400.000 de decese asociate COVID-19.

Foto: agora.md

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture