FESTIVALULUI DE MUZICĂ CLASICĂ „ GEORGE ENESCU”, LA BĂLȚI

Zeci de tineri din nordul țării și-au etalat măiestria în domeniul muzicii clasice în cadrul celei de-a treia ediție a Festivalului-Concurs Internațional „George Enescu”. Concurs care s-a desfășurat, sâmbătă, 21 mai, în incinta Universității de Stat „Alecu Russo” din municipiul Bălți. Potrivit organizatorilor, evenimentul are drept obiectiv atât valorificarea creației marelui compozitor George Enescu cât și stimularea creativității tinerilor interpreți.

Arion Burlacu are 13 ani și a obținut premiul mare la secțiunea vioara în cadrul Festivalului –Concurs Internațional „ George Enescu”. Băiatul spune că de la început a avut emoții însă acestea au fost date peste cap după primele acorduri de vioară.

O altă câștigătoare a premiului mare a fost Versavia Ghelețcaia. Tânăra spune că de la 8 ani început să ia lecții de vioară iar dragostea pentru acest instrument a moștenit-o de la soara sa mai mare.

Profesorii de muzică spun că grație unei munci asidue discipolii lor au obținut rezultate remarcabile.

Cei peste o sută de elevii înscriși în concurs au fost jurizați de către personalități notorii din învățământul artistic din România și Republica Moldova. Aceștia spun că au rămas încântați de prestația tinerilor talente.

Şefa Catedrei de arte şi educaţie artistică Margareta Tetelea, a adăugat că acest eveniment reprezintă o manifestare cultural-artistică de amploare care promovează valorile muzicii clasice naționale.

Directorul Direcției Românii din Afara Graniței, Radu Baltasiu a menționat că Institutul Cultural Român i-a asigurat pe laureați cu premii bănești, susținând astfel mișcarea culturală românească.

Menționăm că Centrul de Cultură și Artă Filarmonica pentru copii al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, în colaborare cu Școala de Muzică „George Enescu”, organizează, începând din anul 2006, Festivalul – Concurs „George Enescu”, o dată la 5 ani, anul acesta având loc cea de-a treia ediție. Evenimentul se va desfășura în două etape: în luna mai a avut loc Concursul tinerilor interpreți, iar în luna septembrie, Festivalul, cu un program amplu de valorificare a creației lui George Enescu.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture