AVIONUL EGYPTAIR, CARE EFECTUA O CURSĂ ÎNTRE PARIS ŞI CAIRO, S-A PRĂBUŞIT ÎN MAREA MEDITERANĂ

Avionul EgyptAir, care efectua o cursă între Paris şi Cairo cu 66 de persoane la bord şi care nu a mai putut fi localizat cu ajutorul radarului, s-a prăbuşit în Marea Mediterană, potrivit unor surse citate de postul de telviziune Al Mayadeen, relatează presa internaţională, scrie mediafax.ro.

Fragmente ale avionului EgyptAir care efectua o cursă pe ruta Paris-Cairo, cu 66 de persoane la bord, şi s-a prăbuşit în Marea Mediterană în cursul nopţii de miercuri spre joi au fost descoperite în largul insulei greceşti Creta, anunţă Le Figaro, citând un oficial militar grec.

Fragmente au fost localizate la sud-est de insula Creta de avion egiptean C-130, o zonă care, din punct de vedere aerian, depinde de Egipt. Au fost trimise vase în zona respectivă„, a declarat Vassilis Beletsiotis, purtătorul de cuvânt al armatei Greciei.

Şi televiziunea publică greacă ERT1 a indicat că „fragmente ar fi fost descoperite la 230 mile marine (450 km) de Creta”.

Compania EgyptAir a anunţat că dispozitivele de lansare a apelurilor de urgenţă ale avionului dispărut au transmis un semnal care a fost primit la două ore după ce aeronava a fost localizată ultima oară, însă potrivit armatei egiptene, de la bordul avionului nu a fost lansat niciun apel de urgenţă.

Publicaţia egipteană Al-Ahram a citat un oficial din cadrul aeroportului care spunea că pilotul nu a lansat niciun apel de urgenţă şi că ultimul contact cu avionul a fost stabilit cu zece minute înainte ca acesta să dispară.
Forţele aeriene şi navale egiptene participă la operaţiuni de căutare a fragmentelor de fuselaj ale avionului, în largul coastelor Egiptului.

Ministrul francez de Externe, Jean-Marc Ayrault, s-a oferit să trimită avioane militare şi nave care să se alăture acestei operaţiuni, după ce preşedintele Francois Hollande a avut o întrunire de urgenţă la Palatul Elysee.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture