Locatarii din cartierul Canalului de Canotaj se plâng în continuare pe persoenele care ascund narcotice. Oamenilor le este frică de persoanele, care chipurile ar căuta pe acolo substanțe narcotice în apropiere de locuințele lor.
O locuitoare din acest sector, ne-a spus, că persoane necunoscute, au căutat ceva lângă poarta sa, iar când femeia a încercat să afle ce mai exact, necunoscuții au demonstrat un comportament agresiv și au folosit cuvinte necenzurate.
După mai multe plângeri la poliție de la oamenii care locuiesc în sectorul Canalului de canotaj, organele de drept au demarat mai multe acțiuni de căutare. Totuși, oamenii spun, că acest fapt nu ia prea speriat pe comercianții și consumatorii de droguri, aceștea în continuare își fac apariția lângă locuințele lor în căutare de droguri.
Potrivit informației oferite de către Inspectoratul de Poliție din Bălți, doar de la începutul acestui an, au fost pornite pe faptul păstrării și înstrăinării substanțelor narcotice 35 de cauze penale, atât în adresa comercianților de droguri cât și a consumatorilor. Oarganele de drept îndeamnă persoanele care dințin careva informație despre comercializarea ilegală de substanțe narcotice, să se adreseze imediat la cel mai apropiat sector de poliței sau să sune la 112.
Comentariile sunt închise