Sate din R. Moldova unde nu a fost înregistrat niciun caz de COVID-19

La un an de la declanşarea pandemiei, în Republica Moldova sunt sate unde noul coronavirus nu a ajuns deloc. Ceroborta, unde trăiesc 30 de oameni, e la doar 12 km de Chişinău – cel mai mare focar din ţară. Sătenii care fac zilnic naveta spre Capitală spun că au conştientizat pericolul din prima zi de pandemie şi respectă toate regulile epidemiologice cu stricteţe, scrie publika.md.

Satul Ceroborta face parte din comuna Cruzeşti, municipiul Chişinău, şi este zona în care noul coronavirus nu a ajuns niciodată. Asta spun medicii care nu au înregistrat niciun caz de COVID-19, dar şi sătenii care nu au observat vreun vecin să prezinte simptome:

„Foarte mult ne apărăm noi de aşa boală, să dea Dumnezeu să o ia să o ducă să nu mai bolească oamenii de aşa boală săracii, că iată e tare greu că mor”.

„Oamenii poartă măşti, mănuşi, cred că şi un pic de noroc este în satul nostru”.

De la declanşarea pandemiei, localnicii au renunţat la întâlniri şi au păstrat distanţa socială:

„Nu mă duc în ospeţie, de când a început pandemia nu am permis la nimeni în casă, chiar de vorbesc cu vreun vecin, atunci la distanţă de doi – trei metri”.

Regulile s-au înrădăcinat atât de bine, încât cu echipa noastră de filmare oamenii au păstrat distanţa de cel puţin trei metri.

„Mă strădui cât mai departe de oameni, iaca acum nu m-am protejat cu masca de voi, că nu am ştiut”, a spus o localnică.

Şi ca să evite orice risc, femeia spune că a renunţat la punctul de vânzare a lactatelor din Capitală: „Eu nu mă duc la Chişinău că mă tem de epidemie, dar duc lactatele aici la oameni unde sunt mai puţini şi mă duc pe acasă să le duc”.

Primarul comunei spune că satul a fost ocolit de COVID-19 deoarece oamenii sunt foarte responsabili. Iar acum, susţine edilul, urmează un nou succes – imunizarea tuturor sătenilor.

„Chemăm lumea la vaccinare şi vorbim despre importanţa imunizării şi împreună oprim pandemia”, a declarat Violeta Crudu, primar comuna Cruzeşti.

Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, rata de infectare în ţară este de patru la sută.

Foto: Șiri.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture