Renato Usatîi a donat echipament sportiv clubului ,,Pankration”

Cel mai vechi club de box din Bălți ,,Pancration” a primit în dar de la primarul Renato Usatîi echipament sportiv. Clubul a fost dotat cu saci de box, mănuși, protecție de dinți și echipament. Cadoul a fost oferit, cu ocazia Zilei Orașului, care va fi marcată pe 22 mai. Edilul a avut și o discuție cu micii sportivi, cărora le-a urat succes în toate competițiile.

Elevii clubului „Pancration” au demonstrat edilului abilitățile sale sportive. Usatîi a reiterat că, una din prioritățile administrației locale este dezvoltarea sportului și adoptarea de către tineri a unui stil de viață sănătos.

Curent, clubul sportiv „Pancration” din Bălți împlinește 32 de ani de la înființare. Clubul a pregătit mulți sportivi remarcabili, campioni și maeștri ai sportului la box și lupte marțiale. Au ieșit învingători în diverse turnee naționale și internaționale. La moment clubul „Pancration” este frecventat de 60 de copii. Cursurile de aici sunt destinate copiilor de diferite vârste. Antrenori sunt Eugen Iachimov, fiul remarcabilului maestru în sport, Iurii Iachimov. Pe parcursul ultimilor ani, clubul sportiv ,,Pancration” a activat pe cont propriu. Clubul va putea antrena copii în continuare, datorită sprijinului din partea prietenilor, foștilor elevi, precum și a conducerii școlii sportive ,,Boris Petuhov”.  În pofida  tuturor dificultăților și problemelor, antrenamentele la Pancration nu se opresc.

 

 

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture