Moldovenii se pot vaccina de astăzi cu Sputnik V

De astăzi, moldovenii se pot vaccina împotriva coronavirusului şi cu serul rusesc Sputnik V. Ţara noastră dispune de 142 de mii de doze pentru două etape de imunizare pe care le-a primit sub formă de ajutor umanitar din Federaţia Rusă din cele 180 de mii promise, scrie publika.md.

Din acestea, în jur de 60 de mii de doze vor ajunge în regiunea transnistriană, iar alte 1 800 în UTA Găgăuzia. Anterior, Comratul a primit și un lot de vaccin AstraZeneca, iar autoritățile l-au întors Chișinăului. Asta după ce majoritatea angajaţilor din sănătate au refuzat să se imunizeze cu preparatul anglo-suedez şi au solicitat să fie vaccinați cu Pfizer sau Sputnik V.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu a aprobat nici până acum serul rusesc. De la începutul campaniei de imunizare, din luna martie, au fost administrate 147 315 doze de vaccin.

Foto: publika.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture