Stare de urgență: Amenzile prevăzute pentru încălcarea restricțiilor

Persoanele care nu respectă deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale riscă amenzi de la 40 la 100 de unități convenționale (de la 2.000 la 5.000 de lei), transmite Știri.md.

În cazul persoanelor juridice, amenda poate fi de la 200 la 700 de unități convenționale (de la 10 000 de lei la 35 000 de lei).

Într-un răspuns pentru IPN, Inspectoratul General al Poliției precizează că, dacă persoana sancționată anterior peste un timp încalcă repetat una sau mai multe măsuri impuse pentru controlul bolilor epidemice, va fi sancționată cu amendă de la 300 la 500 de unități convenționale (de la 15.000 la 25.000 de lei), iar persoanele juridice vor fi sancționate cu amendă de la 1.000 la 1.500 de unități convenționale (de la 50.000 la 75.000 de lei).

Conform deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) din 1 aprilie, persoanele care se află în afara domiciliului, reședinței sau altui loc de trai sunt obligate să dețină asupra sa un act de identitate sau un alt înscris care le confirmă identitatea, indiferent de intervalul orar, adică și ziua, și noaptea.

Totodată, prin decizia CSE din 8 aprilie, a fost permisă aflarea în spații publice, precum: păduri, parcuri, alei, plaje, zone de agrement, terenuri de joacă, dar nu în grupuri mai mari de 3 persoane, cu excepția membrilor unei familii.

În primele două săptămâni ale lunii aprilie, oamenii legii au aplicat amenzi în valoare totală de 4,5 milioane de lei pentru încălcarea măsurilor de combatere a răspândirii infecției COVID-19.

Au fost amendate aproape 3.000 de persoane fizice și mai bine de 2.000 de persoane juridice.

Foto: Știri.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture