Programul de subvenționare a dobânzilor a fost extins până la 31 mai

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a Republicii Moldova, întrunită ieri în şedinţă, a decis să extindă perioada de implementare a Programului de subvenționare a dobânzilor, pentru lunile ianuarie-mai 2021 inclusiv, transmite MOLDPRES.  

Potrivit Dispoziției nr.2 a CSE din 8 aprilie, beneficiari ai Programului de subvenționare a dobânzilor sunt întreprinderile care întrunesc cumulativ mai multe condiții. Este vorba de unităţile economice care:  au contractat credite în perioada 1 mai 2020–31 mai 2021 inclusiv; care au veniturile declarate în dările de seamă fiscale, constatate conform datelor Contabilității financiare pentru perioada fiscală 2020 şi care sunt mai mici decât cele obținute și declarate pentru perioada fiscală 2019.

„Achitarea subvenției se efectuează pentru dobânzile achitate până la data de 31 mai 2021 inclusiv. Programul de subvenționare a dobânzilor se va desfășura în condiţiile prevederilor Legii privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător şi modificarea unor acte normative și ale Ordinului Ministerului Finanțelor cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de subvenționare a dobânzilor la creditele bancare şi/sau nebancare contractate în perioada 1 mai 2020 – 31 decembrie 2020, în partea în care nu contravine prezentei dispoziții”, indică documentul.

Dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova sunt obligatorii și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova. Toate dispozițiile emise de Comisia pentru Situații Excepționale intră în vigoare din momentul emiterii.

Foto: moldpres.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture