Maia Sandu: Starea de urgență are menirea de a amâna data alegerilor anticipate

Președintele Maia Sandu califică drept disperată și goală decizia Parlamentului privind instituirea stării de urgență. Potrivit șefului statului, Guvernul ar fi venit total nepregătit în Parlament, fără a explica modalitățile de compensare a pierderilor cetățenilor afectați de starea de urgență. Maia Sandu spune că decizia este una politică și are menirea de a amâna data alegerilor anticipate, notează IPN.

Întrucât Guvernul în exercițiu nu are atribuția de a cere Parlamentului instituirea stării de urgență, proiectul a fost semnat de 3 deputați socialiști. Potrivit președintelui Maia Sandu, documentul este unul ambiguu și induce o incertitudinea totală în privința acțiunilor Guvernului pe perioada stării de urgență.

„Este o decizie foarte goală, nu are nimic în ea care să spună foarte clar ce înseamnă starea de urgență, cum vor fi compensate pierderile celor care vor fi afectați de această stare de urgență. Este o încercare de a mai amâna dizolvarea acestui Parlament, o încercare de a prelungi viața acestui Parlament și în aceste luni să-și mai dea legi care-i avantajează și care dăunează țării”, a spus Maia Sandu, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

Maia Sandu spune că decizia de a institui stare de urgență ar fi fost luată de majoritatea parlamentară pentru a amâna data alegerilor anticipate, întrucât potrivit legii, pe perioada stării de urgență Parlamentul nu poate fi dizolvat.

„Este o acțiune disperată pentru că doar niște oameni speriați și disperați pot să vină cu o asemenea decizie, care nu sunt nici justificate, nici explicate, poate doar să amâne rezolvarea problemei, pentru noi este importantă decizia Curții Constituționale”, a spus Maia Sandu.

După ce unii constituționaliști au menționat în spațiul public că decizia privind instituirea stării de urgență poate fi contestată la Curtea Constituțională, șeful statului a menționat că-și rezervă acest drept în următoarele săptămâni, dacă situația pandemică se va agrava.

„O decizia pe care PSRM a impus-o Guvernului. Vreau să cred că Guvernul, chiar dacă a venit nepregătit la Parlament, va veni cu niște măsuri concrete. Dacă voi vedea exact aceeași atitudine ca și până acum, atunci va fi clar că a fost doar un spectacol și îmi rezerv dreptul să acționez în acest mod” a spus Maia Sandu.

Starea de urgență a fost instituită la nivel național până la data de 30 mai. Documentul a fost aprobat cu voturile socialiștilor și ale deputaților platformei Pentru Moldova, care include și deputații Partidului Șor.

Foto: IPN.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture