Includerea satului Răuțel în componența municipiului Bălți, din nou subiect de discuții

De ani de zile, locuitorii satului Răuțel, raionul Fălești, cer includerea localității în municipiul Bălți. În cadrul ședinței de consiliu, din 6 aprilie, Consiliul Municipal va decide în privința lansării consultațiilor publice cu populația pe marginea acestui subicet.  Jurnalistul nostru a aflat  părerile oamenilor și ale conducerii localității vizate. Primarul de Răuțel, Tudor Istrati spune că cea mai mare parte a populației lucrează sau își face studiile în Bălți, de aceea și-ar dori să intre în componența municipiului. Totuși acest lucru nu depinde de ei.

Circa 90% dintre locuitorii satului Răuțel, zilnic fac naveta la Bălți. Aceștea fie sunt studenți, fie au un loc de muncă în municipiu. Au ales Bălțiul, pentru că se află doar la câteva sute de metri distanță.

Oamenii ne-au mai spus că de mult se simt locuitori ai municipiului Bălți. Iar dacă au nevoie de serviciile instituțiilor de stat, precum spitalul, agenția servicii publice aceștea preferă să se adreseze la Bălți, călătoriile până în orașul Fălești  fiind costisitoare.

Satul din preajma orașului Bălți poartă numele,  râului Răuțel, care curge prin localitate. Acesta a fost fondat în 1819. În anul 2010, Răuțelul fost declarat cel mai frumos și confortabil sat din raionul Fălești. Conform ultimului recensământ, în sat locuiesc aproximativ 5 mii de oameni. Audieri pe marginea acestui subiect au fost desfășurate și în anul 2017. Atunci și-au exprimat dorința de a intra în componența municipiului Bălți, 6 localități ale comunei Natalievca și satul Răuțel din raionul Fălești, precum și satul Singureni, raionul Râșcani. Însă carul așa și nu s-a mișcat din loc. Includerea satului Răuțel în componența municipiului Bălți este posibilă, dacă consiliul raional Fălești va vota pentru această acțiune.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture