Câte amenzi au primit reprezentanții bisericilor de la început de COVID

De la începutul pandemiei în țara noastră, poliția a împărțit peste o sută de amenzi reprezentanților cultelor religioase.  Aceștia au fost sancționați pentru că în timpul slujbelor nu au fost respectate măsurile de prevenire a infecției COVID-19, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.

Cele mai multe snacțiuni s-au împărțit pentru nerespectarea regimului de autoizolare. Astfel, pe toata perioda au fost împărțite peste 2 300 de amenzi, dintre care, pentru anul 2021 – 415. Pe al doilea loc se poziționează șoferii și administratorii de rute interurbane și transport public.

Aceștia au fost sancționați pentru nerespecarea măsurile antiepidemice precum depășirea numărului de pasageri permis, lipsa măștilor de protecție și neasigurarea unităților de transport cu soluție de dezifectant. Astfel, în total, în această perioadă au fost amendați 9 administratori, peste 240 de șoferi și circa 150 de pasageri. Dintre care, în 2021, cu sancțiuni s-au ales puțin peste 60 de șoferi și peste 40 de pasageri.

Pe locul trei, după numărul de amenzi, se clasează reprezentanții cultelor religioase, fiind aplicate 103 amenzi, dintre care, pentru anul 2021 – circa 30. Deși cluburile de noapte, pe parcursul acestei perioade, au reprezentat adevărate focare de infecție, în cazul lor au fost împărțite cele mai puține sancțiuni. Astfel, au fost amendați 28 de administartori, 8 angajați și 81 de vizitatori.

Potrivit poliției, suma amenzilor aplicate pe toata perioada pandemiei depășește 88 milioane de lei.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture