Condiții mai bune atât pentru copiii de la grădinița numărul 21, cât și pentru persoanele internate în spitalul din municipiul Bălți. Ei au primit în dar de la organizația neguvernamentală „Speranța”, paturi și saltele noi.
Primii beneficiari de saltele și paturi provenite din Olanda au fost copiii de la grădinița numărul 21 din municipiul Bălți. Potrivit administrației, datorită acestui ajutor umanitar instituția iși va suplini numărul necesar de paturi.
Directoarea instituției de învățământ a precizat că până acum cei peste140 de copii din instituție își împlineau somnul în paturi vechi, multe dintre care trebuie să fie reparate.
Astfel, grădinița numărul 21 din municipiul Bălți s-a ales cu unsprezece paturi.
De saltele noi s-au bucurat și pacienții Spitalului Clinic din municipiul Bălți. Potrivit directorului spitalului Valeriu Postolachi, cele 50 de saltele oferite drept ajutor din partea Organizației Neguvernamentală „Speranța” vine să creeze condiții mai bune pentru pacienții internați.
Totodată, directorul spitalului a menționat că instituția medicală nu dispune de resurse financiare pentru a procura saltele noi și din acest motiv ei sunt nevoiți să se adreseze după ajutor la diferite organizații neguvernamentale.
Irina Baxan
Corneliu Vieru
Chira Batranac
Comentariile sunt închise