CNAS anunţă că a fost efectuată finanţarea indemnizaţiilor pentru familiile cu copii

Casa Naţională de Asigurări Sociale anunţă beneficiarii că a fost efectuată finanţarea indemnizaţiilor pentru familiile cu copii.

Astfel, pentru plata indemnizaţiei unice la naşterea copilului au fost alocate 24,9 mln de lei, pentru indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani – 27,4 mln de lei, pentru indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului conform opţiunilor până la vârsta de 2,2 ani sau 3 ani – 119,4 mln de lei, pentru indemnizația lunară de suport pentru creșterea până la 3 ani a copiilor gemeni sau mai mulți copii născuți dintr-o singură sarcină – 1,2 mln de lei şi pentru indemnizația paternală – 1,9 mln de lei, scrie jurnal.md.

Reamintim că, familiile cu copii pot solicita acordarea indemnizaţiilor adresate familiilor cu copii prin depunerea cererilor în mod electronic prin intermediul serviciului electronic „e-Cerere. Indemnizaţii”.

Cererea electronică se acceptă numai în cazul în care solicitantul şi copilul sunt înregistraţi în Registrul de stat al populaţiei şi este confirmată relaţia de rudenie între solicitant şi copil în baza informaţiei din Registru.

Până la moment, în luna martie, CNAS a finanţat pensii, indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, alocaţii, indemnizaţii viagere sportivilor de performanţă, suportul unic, compensaţii, ajutor de deces, suportul financiar, indemnizaţii adresate familiilor cu copii în sumă de 1632,7 mln de lei.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture