Maia Sandu anunță că a semnat Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Comisia Europeană privind „Contractul de Reziliență COVID-19 pentru Republica Moldova”.
Potrivit șefului statului, în urma semnării acestui acord, R.Moldova va primi un ajutor de 15 milioane de euro, „care ne va sprijini în eforturile de combatere a efectelor pandemiei”, transmite deschide.md
„Acest ajutor este foarte important și necesar pentru Republica Moldova. Voi insista ca banii să ajungă în sectoarele care au fost cel mai mult afectate de pandemie: în sistemul medical, agricultură, la întreprinderile mici și mijlocii. Voi cere, totodată, instituțiilor abilitate să monitorizeze cum sunt alocați acești bani, astfel încât ei să ajungă la oamenii care au cel mai mult nevoie de sprijin”, a scris ea.
Amintim că Decretul pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de finanțare între Republica Moldova și Comisia Europeană privind asistența financiară din partea Uniunii Europene destinată pentru atenuarea efectelor pandemiei a fost semnat la data de 17 februarie. Acesta vine ca urmare a discuțiilor președintelui avute în cadrul vizitei la Bruxelles.
Sursa deschide.md
Comentariile sunt închise