Maia Sandu a semnat decretul pentru inițierea negocierilor privind asistența financiară din partea UE
Președintele R.Moldova Maia Sandu anunță că a semnat Decretul pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de finanțare între Republica Moldova și Comisia Europeană privind asistența financiară din partea Uniunii Europene destinată pentru atenuarea efectelor pandemiei. Semnarea decretului vine ca a discuțiilor președintelui avute în cadrul vizitei la Bruxelles, transmite deschide.md.
„Acordul prevede o donație de 15 milioane de euro, ajutor pentru depășirea crizei sanitare și economice. Am semnat acest decret pentru a face posibilă acordarea finanțării pentru Republica Moldova în contextul în care lipsește un guvern cu atribuții depline. Vom urmări cu atenție alocarea acestor fonduri. Mulțumesc Uniunii Europene pentru sprijinul ei continuu pentru cetățenii noștri”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.
Comentariile sunt închise