Zeci de oameni au fost cazați la Palanca, pentru că nu își pot continua drumul

În prezent, în punctul de trecere a frontierei Palanca, sunt cazate 45 de persoane. Totodată, la sediul Direcției regionale EST au fost adăpostite trei familii, mașinile cărora erau blocate în drum spre localitatea Volintiri. Datele au fost prezentate de Poliția de Frontieră. În total, peste 170 autovehicule au fost deblocate de salvatori și pompieri pe traseele din țară, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

 

Angajații IGSU au efectuat lucrări complexe de tractare și deblocare a mașinilor de mare tonaj, ambulanțelor dar și a autoturismelor care au rămas prinse în nămeții de pe drumurile din centrul și sudul țării, newsmaker.md.

Cele mai multe operațiuni de deblocare și salvare a oamenilor afectați de condițiile meteo nefavorabile au avut loc pe traseele  din raioanele Ștefan Vodă, Căușeni, Cahul Taraclia, UTA Găgăuzia, Anenii Noi, Criuleni, Cimișlia și municipiul Chișinău.

În UTA Găgăuzia, pompierii au deblocat 20 de autovehicule  în care se aflau 35 de oameni, iar în orașul Cimișlia, salvatorii au deblocat un autobus de rută internațională în care se aflau 15 pasageri.

Pe parcursul nopții salvatorii și pompierii au monitorizat și au acordat ajutor conducătorilor auto surprinși de condițiile meteo nefavorabile de pe traseele Chișinău -Aneii Noi- Căușeni – Ștefan Vodă, Chișinău -Leușeni, Cahul – Balabanu, dar și pe mai multe porțiuni de drum din UTA Găgăuzia.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture