Sandu a anunțat, cine este candidatul la funcția de premier

Maia Sandu a anunțat acum câteva minute cine este candidatul pentru funcția de premier. În cadrul unui briefing de presă președintele a declarat că Natalia Gavriliță este o persoana potrivită pentru a conduce Executivul, asta chiar dacă șeful statului optează pentru alegeri anticipate în cel mai scurt timp.

Maia Sandu a declarat că Gavriliță urmează să-și selecteze membrii Cabinetului de Miniștri și să-și pregăteacă programul de Guvernare asta chiar dacă președintele R. Moldova consideră că alegerile anticipate ar trebui să aibă loc cât mai curând posibil, scrie deschide.md.

Gavriliță a deținut funcția de ministru al Finanțelor în Guvernul Sandu, atunci când în Legislativ exista o majoritatea situativă formată din blocul ACUM și PSRM.

Amintim că pe 23 decembrie Ion Chicu a anunțat demisia sa din funcția de prim-ministru și, implicit a Guvernului, în scopul declanșării alegerilor parlamentare anticipate. Declarația a fost făcută în cadrul unui briefing de presă, după ședința comună cu ex-președintele Republicii Moldova, Igor Dodon și cu președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

Precizăm că Înalta Curte a declarat inadmisibilă sesizarea deputaților PAS cu privire la procedura de autodizolvare a Parlamentului cu votul a 2/3 din deputați. Totodată, CCM a precizat că „dizolvarea legislativului poate opera doar dacă inactivitatea îi este imputabilă Parlamentului, nu și dacă îi este imputabilă altor autorități publice și actori politici”.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture