Singurul continent neatins de pandemie, până acum, a raportat primele cazuri

Până acum singurul continent al planetei care nu a fost afectat de pandemia de coronavirus, Antarctica înregistrează primele sale cazuri de îmbolnăvire – mai multe persoane de la o stație de cercetare chiliană au fost confirmate cu coronavirus, relatează The Guardian.

Presa de limbă spaniolă a raportat un focar de infecție la baza de cercetare General Bernardo O’Higgins Riquelme, luni. Acolo au fost identificate 36 de cazuri printre cei staționați – 26 dintre ei sunt militari chilieni, iar alți 10 sunt angajați care se ocupă cu întreținerea bazei.

Armata chiliană a anunțat, într-un comunicat că „mulțumită acțiunilor preventive timpurii” personalul său militar a putut fi testat, fapt ce a demonstrat infecția cu SARS-CoV-2 la cele 36 de persoane dar și la alți trei membri ai echipajului unei nave de sprijin care se întorcea dintr-o misiune în Antarctica.

Cele 36 de persoane infectate au fost evacuate în orașul Punta Arenas din Chile și se află acum în izolare.

Sursa digi24.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture