Chicu: R. Moldova a intrat în următoarea campanie electorală

Premierul Ion Chicu susține că alegerile anticipate ar urma să aibă loc la începutul anului 2021, imediat după aprobarea proiectelor bugetar-fiscale. Potrivit prim-ministrului, Maia Sandu, Igor Dodon și deputații ar urma să se întâlnească și să stabilească cu exactitate când acestea vor avea loc, transmite Știri.md.

”Cred că fiecare cetățean își dă seama că imediat după turul II, Republica Moldova, datorită politicienilor săi, a intrat în următoarea campanie electorală. Toți politicienii deja se pregătesc de alegeri parlamentare anticipate, ele bineînțeles că vor avea loc anul viitor.

Rămâne deja la discreția președintelui ales, președintelui în exercițiu și președinților de partid să se întrunească, să discute și să decidă când fac aceste alegeri.

Guvernul la etapa actuală are o datorie morală față de societate, să promoveze proiectele bugetar-fiscale, altfel, începând cu luna februarie, țara va avea mari deficiențe la achitarea salariilor și pensiilor”, a declarat Chicu.

Sursa: știri.md

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture