Curtea Constituțională anunță când va valida rezultatele alegerilor prezidențiale

Magistrații Curții Constituționale (CC) se vor întruni în ședință, joi, 10 decembrie 2020, la ora 10.00, pentru a se pronunța privind validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, în urma cărora victoria a fost obținută de Maia Sandu, scrie cotidianul.md

De menționat că la data de 30 noiembrie, Înalta Curte a anunțat că nu se poate pronunța, deocamdată, cu privire la legalitatea alegerilor din motiv că instanțele de judecată nu au soluționat în mod definitiv toate contestațiile în materie electorală.

Potrivit articolului 122 din Codul electoral, în termen de 10 zile de la primirea actelor de la Comisia Electorală Centrală, dar nu mai devreme de soluţionarea definitivă de către instanţele de judecată a contestaţiilor depuse conform procedurilor stabilite de legislaţie, Curtea Constituţională confirmă sau infirmă legalitatea alegerilor.

Candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a câştigat cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova. CEC a declarat valabile 1.633.621 de voturi din totalul de 1,65 de milioane exprimate. Pentru Maia Sandu au votat 943.006 de alegători (57,75%), iar Igor Dodon a acumulat 690.615 de sufragii (42,28%). Diferențe dintre cei doi este de peste 250 de mii de voturi, cea mai mare din istoria unui scrutin prezidențial în țara noastră.

Sursa: cotidianul.md

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture